Băutura de care sunt dependenţi îi poate îmbolnăvi de CANCER. Reţeta a fost schimbată


Lumea este dependentă în ziua de azi de Coca-Cola. În fiecare zi, 1,6 miliarde de doze şi sticle de „lichid nesănătos” sunt băute, ceea ce face din această companie una din cele mai recunoscute din întreaga lume.

Dar, încă de când a fost inventată ca un tonic al creierului, în 1886, concepută pentru a trata durerile de cap, nevralgiile, isteria şi melancolia, compania a păstrat secretul cu privire la reţeta băuturii.

Farmacistul american şi fondatorul Coca Cola, Asa Chandler, a fost atât de preocupat de faptul că reţeta ar putea cădea în mâini greşite, încât nu a scris-o niciodată pe nimic.

Aşa că secretul tronează şi în ziua de azi. Coca Cola insistă asupra faptului că doar doi oameni în viaţă cunosc adevărata formulă, iar aceştia nu călătoresc niciodată cu acelaşi avion pentru a nu se prăbuşi, iar lista ingredientelor se află blocată într-un seif bancar.

Dar în ciuda misterului din jurul acestei reţete, Coca Cola a fost nevoită să o schimbe puţin săptămâna aceasta. Compania a fost nevoită să reducă nivelul unuia dintre ingrediente, deoarece se crede că acesta ar cauza cancer.

Substanţa – 4-methylimidazole (4-MI) – dă băuturii culoarea specifică, dar este listată de către oficialii californieni în sănătate ca fiind cancerigenă.

În timp ce autorităţile europene nu cred că există vreun risc pentru sănătate, compania a promis, de asemenea, că va reduce nivelul substanţei şi în băuturile vândute în Marea Britanie şi restul lumii.

Pepsi, în schimb, a redus nivelul în SUA, dar refuză să îl schimbe oriunde în altă parte.

Coca-Cola şi Pepsi insistă că băuturile lor sunt complet sigure, susţinând că au schimbat nivelurile colorantului doar în baza unei legi ştiinţific nefondate.

3 comments for “Băutura de care sunt dependenţi îi poate îmbolnăvi de CANCER. Reţeta a fost schimbată

  1. eugen
    29 noiembrie 2012 at 1:06

    BA CE TOT AVETI VOI CU COMPANIA THE COCA COLA COMPANY DUCETIVA SI ANPUSCATIVA SI LASATI ACESTA COMPANIE AN PACE CA PANA LA URMA CREAZA NISTE LOCURI DE MUNCA.

  2. eugen
    29 noiembrie 2012 at 1:08

    DACA ACESTA COMPANIE VA DISPAREA VA GARANTEZ CA ASI VOR PIERDE NISTE ANGAJATI PAINEA CEA DE TOATE ZILELE SI VA ROG TERMINATI CU MNACREA LA RAHAT DESPRE THE COCA COLA COMPANY.

  3. eugen
    29 noiembrie 2012 at 1:12

    CUM DRACU SA NU MURITI DACA BETI CA PROSTI AN CANTITATI INDUSTRILE.ASA CUM FACETI SI CU ALCOLUL SI CU TIGARILE.DACA COCA COLA NU S-AR CONSUMA NA CANTITATI INDUSTRIALE NU AR MAI MURI NIMENI.                   ATENTIE PROSTILOR NU CONSUMATI                                                                                              COCA COLA AN CANTITATI INDUSTRIALE CONSUMATI MAI PUTIN SI NU O SA MAI MURITI BAI DOBITOCILOR.

Comments are closed.