Politisti implicati intr-o retea de hoti de produse petroliere. 151 de suspecti cercetati in caz

Zeci de descinderi au avut loc joi dimineata in Arges si Valcea, pentru dezmembrarea unei retele de hoti care furau din conductele de titei.

Nu mai putin de 151 de persoane, printre care si cinci agenti de politie, sunt acuzate ca fac parte din organizatia care se ocupa atat cu furtul de produse petroliere, cat si cu dare ori luare de mita, favorizarea infractiunilor si tainuire.

58 de perchezitii au fost facute, la prima ora a diminetii, in mai multe localitati din judetele Arges si Valcea. Fortele mobilizate sunt impresionante: 300 de politisti din Arges, ajutati de colegi din Dambovita, Olt, Valcea si Gorj si de 100 de jandarmi.

Cele mai multe perchezitii au avut loc in comuna argeseana Merisani, unde cateva familii de romi s-au treziti cu mascatii la usa.

Politistii au ridicat, in urma perchezitiilor, o multime de bidoane cu produse petroliere furate din conducte.

Anchetatorii spun ca reteaua, care si-a desfasurat „activitatea” din august anul trecut pana acum, era sub supraveghere de mai multa vreme.

In urma audierilor, procurorii vor decide cate persoane vor retine in acest caz. Anchetatorii spun ca in ultimele noua luni, membrii retelei au furat cantitati impresionante de produse petroliere din magistralele aflate pe raza comunelor Merisani si Draganu din judetul Arges. Prejudiciul depaseste un milion de lei.

Sursa: Pro TV