Whitney Houston a luat Xanax înainte să moară. Vedeta ar fi adormit în cadă


Cântăreaţa Whitney Houston ar fi luat Xanax, un medicament cu efecte sedative puternice, şi ar fi adormit în cadă, fapt care ar fi condus la decesul său prin înecare. Site-ul tmz.com citează membri ai familiei cântăreţei care ar fi spus că acesteia i-a fost prescris medicamentul, care în mod obişnuit este recomandat pentru tratarea anxietăţii şi depresiei.

Cântăreaţa ar fi consumat mult alcool în noaptea dinaintea morţii sale, potrivit site-ului tmz.com. Alcoolul, în combinaţie cu medicamentul Xanax, are un puternic efect sedativ, fapt care ar fi făcut-o să adoarmă în cadă.

Cântăreaţa ar fi fost descoperită în cada de baie având faţa sub apă, potrivit unor persoane apropiate artistei citate de TMZ.

Stilista ei, persoana care îi aranja părul şi două gărzi de corp s-ar fi aflat printre persoanele aflate în camera cântăreţei în respectivele momente. Aceştia ar fi devenit îngrijoraţi pentru că Whitney ar fi stat în baie peste o oră şi se făcuse timpul pentru a merge la petrecerea producătorului Clive Davis, unde artista urma să susţină un recital.
Paramedicii au sosit la scurt timp după aceea, dar nu au putut să o resusciteze, decesul cântăreţei fiind pronunţat sâmbătă, la ora loc ală 3.55 p.m.

Pe de altă parte, potrivit TMZ, poliţiştii ar fi găsit în camera de hotel în care a fost descoperită moartă Whitney Houston pastile eliberabile doar pe bază de reţetă medicală, însă nu au găsit droguri şi alcool, cauzele morţii cântăreţei fiind încă necunoscute.

Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston, deţinătoare a şase premii Grammy, a murit la vârsta de 48 de ani, a anunţat, sâmbătă, un purtător de cuvânt al artistei, citat de Reuters.

Deşi oficialităţile spun că decesul cântăreţei nu pare a avea „cauze criminale”, o anchetă a fost deschisă.