Violente pe strazile din Chicago in timpul summitului NATO. Un politist a fost injunghiat, 3 raniti

Violente pe strazile din Chicago in timpul summitului NATO. Un politist a fost injunghiat in timpul conflictului care a avut loc in strada. Conform oficialilor politiei, un grup anarhist a fost de vina pentru scenele violente.

NBCChicago scrie astazi ca un politist a fost injunghiat in timpul orelor violente de pe strazile orasului. 3 oameni au fost raniti in total.

„Daca voi credeti ca este usor sa le cer oamenilor mei sa faca ceea ce fac, nu este. Sa le cer oamenilor mei sa se puna in pericol, stiind ca vor fi atacati si sa ramana acolo si sa suporte, arata cat de uimitori sunt”, a declarat emotionat seful politiei din Chicago, Garry McCarthy.

45 de oameni au fost arestati in timpul marsului de protest din Chicago, care a devenit violent spre seara.

Politia din Chicago se astepta ca protestul sa devina incins, dupa ce a primit informatii ca un grup anarhist isi va face aparitia.

Fortele de ordine au folosit bastoanele din dotare pentru a linisti multimea violenta.

„Cei care au atacat politia ar trebui aratati cu degetul”, a mai afirmat seful politiei, Garry McCarthy

Sursa: NBC