VIDEO. Ce fac politistii ca sa-i convinga pe soferi sa nu mai bea. Au adus Moartea la club

Ca sa-i determine pe soferi sa nu mai conduca bauti, politistii au lansat o campanie socanta siguri ca mesajul va fi inteles.
Sase bocitoare in doliu plang in urma tinerilor bauti, care incearca sa urce la volan. Pe cat de agresiva pare scena, pe atat de serios este semnalul de alarma tras de responsabili. Anul trecut aproape 100 de romani si-au pierdut viata din cauza consumului de alcool la volan.

O prima varianta a campaniei “Am adus moartea la club” a fost deja lansata de Youtube, sub titlul “Betivul, volanul si bocitoarele”.

In imagini vedem tineri care se urca la volan dupa ce au baut la club, iar un grup de bocitoare ii jelesc, stiind ca acestia se indreapta spre moarte. „In loc de promoterite sexy, am adunat un grup de bocitoare. Si am creat un bocet cu mesaj special”, explica realizatorii acestui material.

Si, pentru ca au vrut ca mesajul campaniei sa socheze, realizatorii clipului au agatat de oglinzile masinilor parcate in apropierea barurilor prosoape de inmormantare cu mesajul „Daca ai baut, conduci pe ultimul drum”.

Vedeti mai jos acest videoclip.