Un tânăr a murit după ce a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp


Un tânăr de 24 de ani din Constanţa a murit, luni, în urma unui accident rutier produs în staţiunea Mamaia, după ce, din cauza vitezei excesive, acesta a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului.
Potrivit poliţistilor Serviciului Rutier Constanţa, accidentul s-a petrecut în mijlocul staţiunii Mamaia, când tânărul, care se deplasa către Constanţa, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei foarte mari, iar maşina a părăsit şoseaua şi s-a izbit de un stâlp de iluminat de pe marginea drumului.

În urma impactului, tânărul a fost rănit grav, fiind transportat în comă la spital. Din cauza gravităţii rănilor, medicii nu au putut să-i salveze viaţa, acesta decedând după câteva ore în unitatea medicală.

În momentul producerii accidentului, tânărul era singur în autoturismul Porsche.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul