Suparat ca a provocat un accident rutier in Franta, un barbat s-a impuscat cu o arma de vanatoare

O poveste terifianta i-a dus pe politisti intr-un sat din Hunedoara. Un tanar de 29 de ani a fost gasit desfigurat, pe jumatate mort, pe un deal din apropierea satului in care locuia.

Cel mai probabil, barbatul s-a impuscat cu o arma de vanatoare si a fost dus cu un elicopter la Spitalul de Urgenta din Timisoara, unde medicii incearca sa-l salveze.

Medicii de la SMURD au facut eforturi disperate sa il tina in viata pe tanarul de 29 de ani pana la Spitalul de Urgenta din Timisoara. Proiectilul cu alice i-a distrus intreaga fata. La 20 de ore de la acest incident, barbatul este inca in stare grava si medicii din Timisoara l-au bagat in operatie. Cand a fost gasit mai mult mort decat viu, langa o livada la 50 de kilometri de Deva, avea langa el arma de vanatoare cu care s-a ranit.

Alertati de localnici, politistii au inceput o ancheta si chiar daca totul indica o tentativa de sinucidere, iau in calcul in acest moment si alte variante.

Cel mai probabil, barbatul, care nu era casatorit si traia in casa parintilor sai, s-a impuscat intentionat cu arma de vanatoare pentru care nu avea permis. Ii apasa constiinta un accident cu victime provocat in Franta in urma cu doi ani, pe cand muncea acolo. Se temea ca va fi inchis si probabil a cedat sub presiunea anchetei.

 

Sursa: Pro TV