Ştirbeţ despre Ponta: Mă acuză de plagiat cel care a adus miniştri plagiatori dovediţi


Deputatul PDL Cornel Ştirbeţ, candidat la şefia CJ Sibiu, spune că nu şi-a imaginat ca premierul Victor Ponta să îl acuze că şi-a însuşit proiectul USL de reorganizare administrativ-teritorială a ţării, în condiţiile în care primul-ministru şi-a adus în cabinet „miniştri plagiatori dovediţi”, scrie Mediafax.
“Mă aşteptam ca acest proiect, deosebit de important, să fie contestat parţial sau total, dar vă mărturisesc că nu mi-am imaginat ca domnul Ponta să mă acuze că mi-am însuşit proiectul USL. Iată-mă acuzat de plagiat, tocmai de cel care a adus în cabinetul său miniştri plagiatori dovediţi, chit că s-a descotorosit de ei, cu greu şi numai la presiunile PDL şi ale opiniei publice. Este clar că domnul Ponta a vorbit fără să ştie ce vorbeşte, pentru că a făcut câteva referiri deplasate la un proiect de lege pe care nici măcar nu l-a citit. Nu există niciun proiect al USL, există doar pălăvrăgeala domnului Ponta”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Cornel Ştirbeţ.
Referindu-se la declaraţia ironică a premierului, care a afirmat că speră că deputatul Cornel Ştirbeţ nu a trecut la USL, Ştirbeţ a spus că nu are de gând să plece din partid şi „sub nicio formă la PSD”.

“Cât priveşte prezumţia că aş fi trecut la PSD, unde înţeleg că nu sunt dorit, îl rog pe domnul Ponta să stea liniştit. Sunt aici, la PDL, lupt cu mijloace corecte pentru a câştiga la urne funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, nu am avut şi nu am de gând să plec la un alt partid şi sub nicio formă la PSD. Închei spunându-vă că nu am fi prea deranjaţi, ci mai degrabă amuzaţi de elucubraţiile domnului Ponta, dacă nu ne-ar îngrijora faptul că limbuţia acestui personaj, ajuns ilicit în funcţia de prim-ministru, aduce grave prejudicii României”, a conchis deputatul PDL.

Premierul Victor Ponta declara, sâmbătă, la Sibiu, despre proiectul de reorganizare administrativă propus de deputatul PDL Cornel Ştirbeţ, candidat la şefia CJ Sibiu, că acesta este „extrem de ipocrit”, spunând, ironic, că Ştirbeţ şi-a dat seama acum că „USL are dreptate”.

Vezi mai mult pe Mediafax