Scandal între Spania şi Argentina: Preşedintele Cristina Fernandez a naţionalizat YPF, cel mai mare producător de petrol din ţară, controlat de compania spaniolă Repsol


Preşedintele argentinian Cristina Fernandez a naţionalizat YPF, cel mai mare producător de petrol din ţară, preluând participaţia majoritară deţinută de grupul spaniol Repsol, după dispute între administraţie şi companie privind scăderea producţiei şi programul de investiţii.
Directorul general al YPF a fost înlocuit cu ministrul Planificării, Julio De Vido, iar administraţia prezidenţială va trimite Congresului un proiect de lege privind naţionalizarea unei participaţii de 51% la companie, transmite Bloomberg.

Fernandez controlează majoritatea în legislativ.

Acţiunile Repsol s-au prăbuşit marţi dimineaţa la Madrid cu până la 9%, cea mai puternică scădere din ultimii trei ani.