SCANDAL ÎN GERMANIA: Opera preferată a lui HITLER, interzisă de ziua dictatorului


Opera preferată a lui Hitler, care a fost găsită şi în buncărul dictatorului nazist după sinuciderea acestuia, a fost la un pas de a fi jucată chiar de ziua lui anul acesta.
Deutsche Oper, cea mai mare operă din Berlin, a dorit ca Rienzi, compusă de Richard Wagner, să fie jucată pe 20 aprilie anul acesta, informează Daily Mail.

Motivul a fost că această dată coincidea cu aniversarea a 100 de ani de existenţă a Deutsche Oper.

Organizatorii evenimentului nu au luat însă în calcul şi faptul că 20 aprilie este data de naştere a fostului dictator Adolf Hitler, care era un fan al lui Wagner şi în special al acestei lucrări, Rienzi, care l-a impresionat pe liderul nazist încă de pe vremea în care era adolescent.

Hitler a cerut special manuscrisul lucrării la aniversarea a 50 de ani de la naştere.

Un articol al ziarului Die Welt a atras atenţia asupra faptului că Rienzi va fi jucată pe scena Deutsche Oper chiar de ziua lui Hitler, organizatorii luând decizia de a muta premiera pe 21 aprilie. „Staff-ul a susţinut, în timpul consultărilor pe care le-a avut, că din motive personale premiera acestei opere nu poate fi ţinută în seara respec

Sursa: Realitatea.Net