Rusia dezminte informaţia că Iranul ar dispune de rachete cu rază de acţiune lungă sau medie


Rusia susţine că Iranul nu dispune de rachete cu rază de acţiune lungă sau medie, şi nici nu este aproape de a le avea, informează AFP.

„Iranul nu are tehnologie pentru a fabrica rachete cu rază medie de acţiune sau rachete intercontinentale cu rază lungă de acţiune şi nu este aproape de a le avea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, într-o primă reacţie a Moscovei la testele cu rachete efectuate, luni, de Teheran

Rusia este un aliat al Iranului, căruia i-a furnizat prima sa centrală nucleară, precum şi combustibil pentru a funcţiona.

La fel ca şi Occidentul, Moscova se declară deseori îngrijorată de programul nuclear iranian, despre care Teheranul afirmă că este pur civil.

Iranul a testat, luni, trei rachete de croazieră – prezentate ca fiind două cu rază medie de acţiune şi una cu rază scurtă – în ultima zi a manevrelor navale din jurul strâmtorii Ormuz.

Aceste exerciţii au loc într-un moment în care Statele Unite şi ţările europene ameninţă să adopte sancţiuni împotriva exporturilor petroliere ale Iranului pentru a-l determina să cedeze în privinţa programului său nuclear.