România e plină de MAŞINI CLONATE. Cum a fost depăşit un clujean de… propriul autoturism


Există maşini clonate în toată ţara! În exclusivitate, pentru Observator, un şofer din Cluj a prins curaj şi a povestit despre cum şi-a descoperit maşina copiată cu tot cu număr de înmatriculare, scrie Antena3.

„Nu sunt cazuri izolate, ci este o reţea”, crede bărbatul, care se teme pentru viaţa lui şi a familiei sale. La fel ca şi bucureşteanul care şi-a abandonat maşina într-un garaj, de frică.

Un drum anost pe autostradă s-a transformat în întâmplarea vieţii pentru o familie de clujeni. La un moment dat, o maşină leită cu a lor a intrat în depăşire.

Când a ajuns în dreptul lor au rămas cu gura căscată. Avea acelaşi număr de înmatriculare. Au încercat să o urmărească zeci de kilometri, dar au scăpat urma maşinii clonate.

Au sunat imediat la poliţie şi a urmat o anchetă. Fără niciun rezultat, vinovat sau măcar vreo explicaţie. Exact ca în cazul maşinii clone găsite de bărbatul din Bucureşti lângă un service din Balta Albă.

Şi într-un caz şi în celălalt, victimele se tem să vorbească. De cine? De o grupare organizată care ar clona maşini. O grupare din care ar putea face parte atât poliţişti, cât şi angajaţi ai Registrului Auto Român.

Deşi autorităţile spun că numerele sunt realizate artizanal, există cazuri în care s-a demonstrat că plăcuţele clonate sunt originale. Unul din aceste cazuri a avut loc la Constanţa.

Clonatorii de maşini nu ţin cont de dimensiuni. În urmă cu doi ani, în Reghin, poliţiştii au găsit două tiruri, cu aceleaşi plăcuţe.