Risc de război nuclear, după un exerciţiu militar al NATO. Documentul care dezvăluie relaţia tensionată dintre SUA şi Rusia

documentul-razboi-nuclear-exercitii-nato
Exerciţiile militare de război din 1983 desfăşurate de NATO ar fi putut declanşa o confruntare nucleară, neintenţionată, cu Uniunea Sovietică, potrivit unui document declasificat, care avertizează asupra relaţiilor tensionate actuale dintre Rusia şi Occident, informează site-ul agenţiei de presă AFP, scrie Mediafax.

Potrivit documentului declasificat citat de AFP, riscul de război nuclear face referire la un moment din timpul Războiului Rece, când Uniunea Sovietică manifesta îngrijorare faţă de un posibil atac nuclear din partea SUA şi a aliaţilor NATO, însă oficialii americani au subestimat gravitatea situaţiei.

Documentul atrage atenţia asupra relaţiilor tensionate dintre Rusia şi Occident, printre care se înscrie şi campania militară desfăşurată de Rusia în Siria, în vederea susţinerii regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

„Evenimentele evoluează atât de repede încât nu ar fi înţelept să presupunem că liderii sovietici nu vor acţiona în viitor, fie din cauza unor neînţelegeri, fie din rea-intenţie, ceea ce ar pune în pericol pacea din lume”, avertizează autorii raportului.

În acea perioadă a Războiului Rece, în noiembrie 1983, NATO a desfăşurat, timp de 10 zile, un exerciţiu militar intitulat „Able Archer” la care au participat forţe NATO din toată Europa Occidentală.

Potrivit unei operaţiuni top-secrete defăşurate în 1990 şi care a fost declasificată în această lună, Kremlinul a reacţionat faţă de respectivul exerciţiu militar al NATO cu o serie de măsuri militare şi de securitate „anormale”.

A plasat forţe aeriene sovietice în Germania şi Polonia sub un nivel ridicat de alertă şi a introdus măsuri suplimentare de control aerian.

Dar agenţiile de spionaj şi securitate americane nu au luat în serios măsurile introduse de Uniunea Sovietică, evident preocupată de riscul unui posibil atac nuclear din partea forţelor NATO, după cum au descoperit ulterior istoricii. Oficialii occidentali au clasificat măsurile luate de URSS drept eforturi de propagandă.

„În 1983, e posibil să fi determinat, în mod neintenţionat, ca relaţiile noastre cu Uniunea Sovietică să devină foarte tensionate”, se arată într-un raport al Comisiei Prezidenţiale de informaţii externe (PIAB) din SUA.

În acel moment, relaţiile dintre NATO şi naţiunile sovietice aliate prin Pactul de la Varşovia erau deja tensionate, în condiţiile în care NATO trimitea rachete nucleare în Germania de Vest.

În plus, cu două luni înainte de exerciţiul militar din noiembrie 1983, forţele sovietice doborâseră un avion sud-corean cu pasageri, pe motiv că ar fi desfăşurat o operaţiune de spionaj. În martie 1983, Ronald Reagan, preşedintele SUA la acea vreme, a numit Uniunea Sovietică „un imperiu diabolic”, dar conducerea din Moscova l-a acuzat de „nebunie”, „extremism” şi „criminalitate”.

Printre recomandările prezentate în raport, autorii îndeamnă SUA să îşi revizuiască modul de desfăşurare a exerciţiilor militare şi a eforturilor de securitate şi spionaj pentru a se asigura că acestea „sunt efectuate în concordanţă cu indicatori şi avertismente pentru război”.

După mai bine de două decade de la prăbuşirea Uniunii Sovietice, relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt din nou tensionate, după ce Moscova a anexat Peninsula Crimeea şi a început o campanie militară în Siria în sprijinul regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad la sfârşitul lunii septembrie.

Documentul a fost declasificat în urma unei solicitări din partea Arhivei Naţionale de Securitate din SUA.