Printre primii angajati Google, sef la Yahoo si prima femeie CEO gravida la o companie din TOP 500

Yahoo! Inc. a numit-o in functia de director general executiv pe Marissa Mayer, vicepresedinte Google si unul dintre primii 20 de angajati ai motorului de cautare.

Ea devine cel de-al cincilea lider din ultimii patru ani care va incerca sa revigoreze compania.

Mayer va prelua miercuri functia de la CEO-ul interimar Ross Levinsohn, care conduce compania din luna mai, cand Scott Thompson a demisionat din cauza unor inexactitati privind realizarile academice.

Sub conducerea lui Mayer (37 de ani), Yahoo trebuie sa recastige atentia utilizatorilor de internet pierduti in favoarea Google, Facebook si Twitter, precum si sa convinga advertiserii care s-au indepartat de companie.

Mayer a ajuns la Google in 1999, fiind cel de-al 20-lea angajat al motorului de cautare, si este creditata cu intretinerea paginii de start a companiei timp de 10 ani si supravegherea unor facilitati precum Gmail, Google News sau cautarile de imagini, carti si produse.

Mayer a fost trecuta cu vederea de Larry Page, care a desemnat o noua echipa de directori executivi dupa ce a fost numit CEO, in 2011.

Utilizatorii de internet au petrecut in medie, in luna martie, pe paginile Yahoo, 2 ore si 15 minute, fata de peste sase ore pe Facebook, potrivit datelor ComScore Inc.

Cota de piata a Yahoo pe spoturi publicitare afisate online in SUA va scadea la 8% pana in 2014, in timp ce amprenta cumulata a Google si Facebook va creste la 39%, estimeaza EMarketer.

Vanzarile Yahoo au scazut in 2012 pentru cel de-al treilea an consecutiv, cu 21%, la 4,98 miliarde de dolari, fata de un varf de 7,21 miliarde dolari in 2008.

De asemenea, Marissa Mayer a dezvaluit pentru Fortune ca este insarcinata si urmeaza sa nasca in octombrie 2012. Sotul ei este manager la Founder’s Den.

Sursa: Mediafax