Ponta l-a demis pe Vătafu, fost consilier al lui Boc, din Ministerul Afacerilor Europene


Cătălin Vătafu, fostul consilier pe probleme externe al prim-ministrului Emil Boc, a fost demis din postul de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene, prin decizie semnată de actualul premier Victor Ponta, informează Mediafax.

Cătălin Vătafu l-a consiliat pe fostul premier Emil Boc, în intervalul 2009-2011, în probleme externe şi de atragere a fondurilor europene. Tot el a condus şi Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS).

Cătălin Vătafu a fost numit de fostul premier Emil Boc şi coordonator naţional pentru fondurile externe nerambursabile.

Alexandru Răzvan Cotovelea l-a înlocuit pe Cătălin Vătafu în postul de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene.