Cea mai veche centrală nucleară din lume va fi închisă miercuri în Marea Britanie, după 44 de ani de funcţionare, informează Reuters. Centrala va fi înlocuită din 2025 de o unitate nouă, construită la doar câteva sute de metri depărtare.…
Economic
Pepsi vrea să intre pe piața iaurtului în Statele Unite, alături de Theo Müller
by
•Celebra companie americană de băuturi răcoritoare, Pepsi, face un nou pas neașteptat pentru a cuceri o porțiune cât mai mare a pieței din Statele Unite, va vinde iaurt, scrie The Local. Theo Müller, cea mai mare comapnie de produse lactate…
Economic
Motivul îngrijorător care ar putea sterge Uniunea Europeana de pe cea mai importantă hartă
by
•Prezent, marţi, la Ploieşti unde a susţinut o conferinţă de presă, ambasadorul Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, ES Martin Harris Obe, şi-a exprimat speranţa că săptămâna aceasta Consiliul European care va avea loc la Bruxelles „va fi…
Social
Munţii de zăpadă au făcut posibil acest protest inedit. Neglijenţa autorităţilor a sporit inventivitatea românilor
by
•Bucureştiul parcă s-a transformat într-un oraş de munte de la ninsorile din acestă lună. Munţi de zăpadă înnegrită stau pe marginea drumurilor, făcând din fiecare călătorie cu maşina, o experienţă „de neuitat”. Lipsa locurilor de parcare, ce făcea din Capitală…
Actualitate
Italianul care şi-a ucis partenerul de afaceri a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
by
•Italianul care şi-a împuşcat mortal partenerul de afaceri, marţi dimineaţă, în Oradea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta le-a declarat poliţiştilor că se certau din cauza banilor iar în momentul în care românul i-a râs în faţă,…
Social
Primarul Cristian Poteraş (PDL) vrea statui de 2,3 milioane de euro în sectorul 6
by
•Primarul sectorului 6 vrea statui în valoare de 2,3 milioane de euro, scrie Adevărul. Edilul Cristian Poteraş vrea să realizeze o statuie dedicată lui Sergiu Celibidache care ar urma să coste 3,5 milioane de lei. A doua statuie ar urma…
Actualitate
IML Brăila nu mai eliberează certificate de expertiză Poliţiei. Datoriile către Institut depăşesc 200.000 de lei
by
•Dosarele penale ale Poliţiei Brăila ar putea fi blocate. Institutul de medicină legală refuză să mai elibereze certificate de expertiză Poliţiei. De vină sunt sumele fabuloase datorate şi faptul că nimeni nu poate spune în momentul de faţă când vor…
Actualitate
Doi călugări au fost găsiţi decedaţi în chilia lor de la o mănăstire din judeţul Vâlcea
by
•Doi călugări de la Schitul Scundu din judeţul Vâlcea au fost găsiţi, miercuri, decedaţi în chilia lor, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu, citat de Agerpres. „Azi dimineaţă, pe apelul de urgenţă 112 un preot de…
Social
Surprizele vremii. Zăpadă şi temperaturi de 14 grade, în următoarele trei zile.
by
•Temperaturi maxime de 10-14 grade Celsius, dar şi fulgi de nea – aşa arată prognoza meteo pentru următoarele trei zile în ţară. În Capitală, vremea va fi destul de caldă, cu valori ale temperaturilor de până la 9 grade, în…
Politic
Ponta: PSD nu va sesiza Curtea Constituţională pe Legea lustraţiei
by
•Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că PSD nu va sesiza Curtea Constituţională pentru Legea lustraţiei, întrucât aceasta a fost modificată pentru a nu îngrădi dreptul de a candida şi de a fi ales, informează Mediafax. „Legea oricum nu…