Mii de oameni, din nou în stradă la Focşani şi Târgovişte


Aproape trei mii de persoane s-au adunat, joi după-amiază, în Piaţa Unirii din Focşani pentru a cere demisia Guvernului şi a lui Traian Băsescu. Peste 1.500 de persoane protestează în Târgovişte, în Piaţa Tricolorului, manifestaţia fiind organizată de filiala Dâmboviţa a PSD, informează Mediafax.

Protestatarii poartă pancarte pe care scrie: „Jos Băsescu”. „Jos Guvernul Boc”, „Suntem 100.000, ne-a numărat Roberta Anastase şi scandează lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale.

Manifestanţii mai scandează: „Să plece dictatorul”, „Vrem alegeri anticipate, nu alegeri comasate”.

După miting, manifestanţii din Focşani vor pleca apoi într-un marş de la Piaţa Unirii spre sediul PDL, pe o distanţă de aproximativ un kilometru şi jumătate, prin centrul municipiului.