Germania nu mai crede în promisiunile grecilor: Promisiunile nu mai sunt suficiente


Promisiunile grecilor privind măsurile de austeritate nu mai sunt suficiente, avertizează ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, citat de Reuters.

Oficialul arată că Grecia trebuie să facă o schimbare majoră a comportamentului.

Parlamentul din Grecia urmează să voteze duminică un nou plan de austeritate necesar pentru obţinerea unui al doilea program de susţinere financiară, de 130 de miliarde de euro.

Schaeuble a arătat că depinde de Grecia dacă va rămâne în zona euro, în cadrul eforturilor de refacere a competitivităţii.

„Promisiunile Greciei nu mai sunt suficiente. Cu un nou program de austeritate, trebuie mai întâi să aplice o parte din programul vechi şi să economisească”; a arătat Schaeuble.

Oficialul a arătat că Grecia va fi sprijinită într-un fel sau altul, dar a arătat că ţara trebuie să îşi facă treaba în privinţa creşterii competitivităţii. Altfel, ar putea fi nevoie ca Grecia să iasă din zona euro.

„Depinde de greci. Dar în eventualitatea că vor ieşi din zona euro, eventualitate care nu este luată în considerare aproape de nimeni, vor rămâne totuşi parte a Europei”, a precizat oficialul german.

Sursa: Antena3