Dosare penale pentru şefii minerilor împiedicaţi să voteze la referendum

Poliţiştii din Gorj s-au sesizat din oficiu, marţi, şi au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări după ce presa a relatat că unor angajaţi ai unei unităţi minieri li s-ar fi luat cărţile de identitate de către conducere, pentru a nu putea participa la referendum, potrivit IPJ Gorj.

„La data de 24 iulie., urmare a aspectelor prezentate în mass-media din care rezulta faptul că angajaţi ai unei unităţi miniere din judeţul Gorj nu îşi vor putea exercita dreptul de a participa la referendum, întrucât persoane din conducere le-ar fi luat cărţile de identitate, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj s-au sesizat din oficiu şi au constituit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de împiedicare prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 52 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată într-un comunicat marţi seară, de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, scrie Mediafax.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Gorj s-au deplasat la unitatea minieră, unde au audiat 15 angajaţi, dintre care trei cu funcţii de conducere, potrivit sursei citate.

Totodată, la nivelul unităţii miniere a fost dispusă o anchetă internă, rezultatul acesteia urmând a fi pus la dispoziţia ofiţerilor de caz, în perioada imediat următoare, se mai arată în comunicat.

Poliţiştii continuă activităţile de cercetare, pentru lămurirea întregii situaţii de fapt, iar la finalizarea anchetei vor înainta dosarul penal, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, precizează reprezentanţii IPJ Gorj.