Dan Grigore spune ca isi va da demisia din CNA daca Crin Antonescu nu ii cere scuze

Membrul CNA Dan Grigore a declarat la sedinta de marti ca isi va da demisia din Consiliu daca Crin Antonescu, care a afirmat despre el ca nu are onoare, nu isi cere scuze pana la sedinta urmatoare a CNA, programata joi.

La inceputul sedintei de marti a CNA, Dan Grigorea dorit sa faca o scurta declaratie de presa, in care a explicat ca s-a simtit foarte jignit de afirmatiile presedintelui PNL Crin Antonescu. Grigore sustine ca liberalul a afirmat despre el intr-o emisiune televizata ca nu are onoare.

Si l-a intrebat pe invitatul domniei sale din emisiune, pe domnul Crin Antonescu, ce parere are, la care domnul Crin Antonescu a spus ca eu n-am onoare, asta a fost parerea domniei sale. Daca parerea domnului Crin Antonescu era parerea unui simplu politician, as fi zis ca un politician care vorbeste la televizor vorbeste si-i mai scapa versurile, ca stim ca multi politicieni care vorbesc la televizor, fiind foarte des invitati, obisnuiesc sa mai scape si versurile si sa vorbeasca despre lucruri pe care nu le stapanesc prea bine. Dar domnul Crin Antonescu nu-i un simplu politician, e presedintele unui mare partid din opozitie si copresedintele unei coalitii a opozitiei, USL.

Daca domnia sa, cu intreg aliotmanul opozitiei, se impiedica de ciotul Dan Grigore din CNA, adica de mine, ii propun un schimb reciproc avantajos domnului Crin Antonescu. Daca, pana la sedinta urmatoare, nu «prolifereaza», ca sa citez din gandirea publica a doamnei reprezentante a postului, scuzele de rigoare sau ceva echivalent, cum va socoti domnia sa de cuvinta, eu, joi, la sedinta urmatoare, imi voi da demisia din CNA„, a incheiat Dan Grigore.

Pianistul Dan Grigore, nascut pe 6 august 1943, a facut studii la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt-Petersburg si la cel de Muzica din Bucuresti, a obtinut bursa Herder la Academia de Muzica din Viena. Membru al Societatii Europene de Cultura din Venetia, laureat al concursurilor internationale, solist al Filarmonicii George Enescu, Prorector de Onoare al Universitatii de Muzica din Bucuresti, membru in jurii internationale de prestigiu, activitatea sa artistica a fost excelent apreciata de presa de specialitate din marile centre muzicale ale lumii in care a concertat.

Statul roman i-a acordat Ordinul „Serviciul Credincios in grad de Mare Cruce„. A fost, de asemenea,decorat de Guvernul francez cu Ordinul Artelor si Literelor in grad de Cavaler.

Dan Grigore implineste, in decembrie 2012, doua mandate a cate sase ani in CNA. Pe 19 decembrie 2006, el a fost a numit in Consiliu de Parlamentul Romaniei, la propunerea Guvernului, pentru perioada 2006 – 2012.

Replica lui Crin Antonescu

Crin Antonescu

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca eventuala demisie a lui Dan Grigore este exclusiv treaba acestuia, el precizand ca nu-si retrage afirmatiile facute la adresa acestuia, dimpotriva, le sustine si nu are pentru ce sa-si ceara scuze.

Nu am pentru ce sa-mi cer scuze. Toate afirmatiile pe care le-am facut sunt afirmatii pe care le sustin in continuare, iar eventuala demisie a domnul Dan Grigore este exclusiv treaba domniei sale.„, a declarat Crin Antonescu.

Sursa: Mediafax