Chivu-Chiricheş, spatele naţionalei? Schimbările care ar avea loc odată cu revenirea fundaşului lui Inter printre tricolori

Ilie Dumitrescu lansează ideea unui nou cuplu de fundaşi centrali: Chiricheş – Chivu
Răzvan Raţ i-ar putea ceda lui Chivu banderola de căpitan al primei reprezentative

Acuzat de lipsă de profesionalism, criticat că joacă mai bine la echipa de club decât la naţională şi arătat cu degetul ca fiind unul dintre principalii vinovaţi ai absenţei naţionalei la turneele finale – acestea au fost motivele pentru care Cristi Chivu (31 de ani) a părăsit selecţionata României. La mai bine de un an de la anunţarea retragerii şi după mai multe momente în care a negat cu vehemenţă o posibilă revenire la lot, fostul căpitan lasă de înţeles că nu ar fi exclus să îmbrace din nou tricoul primei reprezentative. „Să mă întorc la naţională? Răspunsul e un «nu» cu puncte, puncte”, a declarat acesta într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

Piţurcă s-a interesat mereu de el

„Lui Chivu trebuie să i se facă dor”, declara Victor Piţurcă la prima sa conferinţă de presă în calitate de selecţioner al României. Şi i s-a făcut. Iar vestea unei posibile reveniri a declanşat o serie de reacţii din partea oamenilor din sport. Ilie Dumitrescu a fost primul care a părut să îmbrăţişeze varianta întoarcerii lui Cristi Chivu: „Ar fi interesant să vedem la naţională un cuplu Chivu – Chiricheş”. „Piţurcă s-a interesat tot timpul de el, când ne întâlneam mă tot întreba ce mai face şi ce mai zice Cristi. Nu ştiam că l-a sunat. Cristi mi se pare că lasă o portiţă deschisă. Dacă ar fi să-i dau un sfat i-aş spune să se întoarcă”, spune şi impresarul jucătorului, Victor Becali.

Supoziţiile legate de întoarcerea lui Chivu la naţională nu se opresc aici. Două mari întrebări apar inevitabil. Prima, se referă la prezenţa în lot a lui Dorin Goian, care nu şi-ar mai găsi locul în naţionala lui Piţurcă. Totuşi, „Goe” nu pare a fi deranjat: „Dacă nu voi mai fi convocat, iar Chivu îmi va lua locul, nu mă voi supăra. Contează performanţa şi dacă ea se va face fără mine, dar cu Chivu pe teren, mă voi bucura la fel de mult. La echipa naţională vin jucătorii cei mai buni”, a declarat ieri fundaşul lui Rangers pentru ProSport.

Ia şi banderola?

A doua întrebare este legată de banderola de căpitan a României. După retragerea lui Cristi Chivu, liderul tricolorilor a devenit Răzvan Raţ, decizie care nu a părut să surprindă, mai ales că este cunoscută dorinţa jucătorului lui Şahtior de a se impune la naţională ca lider al vestiarului. Un semn mare de întrebare tronează deasupra statutului lui Chivu în echipă: se reîntoarce doar în calitate de jucător ori şi de căpitan?

N-ar fi rău dacă o eventuală revenire a lui Cristi l-ar face şi pe Rădoi să se întoarcă
Victor Becali, impresar Chivu

Revenirea lui nu poate decât să mă bucure. Sper ca acest lucru să se întâmple. Avem nevoie de el, de experienţa lui. Va avea de câştigat atât echipa, cât şi suporterii, care sunt sigur că vor să-l revadă pe teren
Dorin Goian, fundaş Rangers

Ultimele şase meciuri ale lui Chivu la naţională

17.11.2010 Klagenfurt: ITALIA – ROMÂNIA
1-1 (0-1) amical / 15 minute
09.10.2010 Saint-Denis: FRANŢA – ROMÂNIA
2-0 (0-0) prel.CE / 90 minute
07.09.2010 Minsk: BELARUS – ROMÂNIA
0-0 prel. CE / 90 minute
11.08.2010 Istanbul: TURCIA – ROMÂNIA
2-0 (0-0) amical / 61 minute
02.06.2010 Villach: ROMÂNIA – MACEDONIA
0-1 (0-1) amical / 90 minute
29.05.2010 Lviv: UCRAINA – ROMÂNIA
3-2 (1-0) amical / 90 minute

 

Sursa : ProSport.ro