Un barbat din Craiova care lucra la dezafectarea unei hale a decedat după ce a căzut de la zece metri


Un bărbat de 41 de ani din Craiova, care lucra la dezafectarea acoperişului unei hale, a murit, marţi dimineaţă, după ce o grindă s-a prăbuşit peste el, iar acesta s-a dezechilibrat căzând de la o înălţime de aproape zece metri.
Potrivit directorului Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, Silviu Poenaru, reprezentanţii instituţiei au fost sesizaţi de Poliţie că o grindă de la o hală veche din municipiu a căzut peste un bărbat de 41 de ani.

Bărbatul, angajat al unei firme, lucra, alături de mai mulţi colegi, la dezafectarea acoperişului halei, iar la un moment dat o grindă s-a prăbuşit peste el, acesta dezechilibrându-se şi căzând de la aproximativ zece metri.

Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dolj a fost solicitat la locul incidentului, medicii încercând să îl resusciteze pe bărbat, însă din păcate acesta a decedat.
Reprezentanţii ITM Dolj au mers la faţa locului, unde se află, de asemenea, poliţiştii criminalişti care fac cercetări.

Şeful Serviciului accidente de muncă din cadrul ITM Dolj, Cătălin Mohora, a declarat că normele de protecţie a muncii nu au fost respectate pentru că bărbatul ar fi trebuit să fie legat cu o centură.

El a mai spus că bărbatul era angajat la firma respectivă cu forme legale din 18 mai, pe o perioadă determinată de 30 de zile. Firma are 49 de angajaţi.

Mohora a precizat că ancheta este în desfăşurare.