Autor: stirinoutati

Ponta: A doua majorare a salariilor este condiţionată de economie. Ce prevede scrisoarea FMI

Premierul Victor Ponta a confirmat că aplicarea celei de-a doua etape de majorare a salariilor în sectorul bugetar, prevăzută pentru decembrie 2012, este condiţionată în scrisoarea transmisă FMI de evoluţia situaţiei bugetare, dar a asigurat că aceasta este doar o…

Seismul din Italia a semănat groază printre oameni. 17 persoane au decedat, 300 au fost rănite

Italia a fost lovită din nou, ieri-dimineaţă, de un cutremur puternic, în urma căruia 17 persoane au decedat şi alte 300 au fost rănite. Printre răniţi, se află şi un român, potrivit MAE. Seismul de 5.8 pe Richter a fost…

Franţa ameninţă Siria cu o intervenţie militară. Hollande se vede cu Putin şi stabilesc o strategie

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, nu exclude posibilitatea unei intervenţii militare în Siria. Violenţele din Siria, declanşate pe fondul revoltelor izbucnite în martie 2011, s-au soldat până acum cu aproximativ 10.000 de morţi, confiorm Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului. „O intervenţie…

Disparitia medicamentelor de reumatism. Peste 200.000 de români sunt disperaţi

Peste 200.000 de români care suferă din cauza bolilor reumatice au rămas de cîteva luni fără tratament după ce medicamentul de bază a disparut de pe piaţă. Medicii spun că tratamentul nu poate fi înlocuitcu altceva pentru că nu există…

Situatie dramatica dramatică în mai multe zone ale ţării. Oamenii au luptat toată noaptea cu apele. Un barbat din Vrancea a fost salvat cu un elicopter

Un bărbat din Vrancea a fost prins de viitură în mijlocul râului Putna în timp ce încerca să treacă de pe un mal pe celălalt cu o basculantă. S-a refugiat pe o bucată de pământ şi a sunat după ajutoare.…

Stare de alertă în Vrancea. Mai multe comune, izolate de restul lumii din cauza inundaţiilor

Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vrancea au aprobat, marţi după-amiază, instituirea stării de alertă pentru comunele Valea Sării, Năruja, Paltin, Spulber şi Nereju de pe valea Zăbalei, dar şi în comuna Poiana Cristei. Comunele de pe valea…

Coşmarul unui băieţel de 11 ani din Siria: Şi-a acoperit faţa cu sângele fratelui său pentru a-i păcăli pe ucigaşii familiei sale – VIDEO

Un băiat în vârstă de 11 ani a povestit cum şi-a acoperit faţa cu sângele fratelui său şi a pretins că este mort în timp ce bărbaţi înarmaţi loiali Guvernului sirian au pătruns în casa sa şi au ucis şase…

NATO anunţă că l-a ucis pe numărul doi din ierarhia Al-Qaida în Afganistan

Foto: Mediafax Forţa armată a NATO în Afganistan (ISAF) a anunţat marţi într-un comunicat că l-a ucis pe numărul doi din ierarhia Al-Qaida, în cursul unui bombardament în estul ţării. „Sakhr al-Taifi”, un saudit cunoscut şi sub numele de „Mushtaq…

Soţia şi fratele lui Codruţ Marta, audiaţi de procurori în legătură cu dispariţia acestuia

Soţia lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, a fost audiată, marţi, de procurori, iar fratele acestuia a venit şi el la Parchetul instanţei supreme pentru a da declaraţii în legătură cu dispariţia lui Marta, au…