Aura Vasile a fost numită vicepreşedinte UNPR Bucureşti


Deputatul Aura Vasile a fost numită, miercuri, vicepreşedinte al UNPR Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă remis, joi, de Uniune, scrie Mediafax.
Potrivit comunicatului citat, Biroul Politic Permanent al Organizaţiei UNPR Bucureşti a desemnat-o pe Aura Vasile ca vicepreşedinte al filialei, după ce aceasta s-a înscris în UNPR în decembrie 2011.

Comunicatul mai arată că fostul deputat PSD le-a mulţumit colegilor din UNPR Bucureşti pentru încrederea acordată.

Aura Vasile este la al treilea mandat de deputat de Bucureşti, fiind vicepreşedinte al Comisiei pentru tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor.

Aura Vasile anunţa, în decembrie 2011, că a hotărât să se alăture celor din UNPR, „cei care au demonstrat, spre deosebire de alţii, că au valori şi principii solide”. Ea menţiona că rămâne pe mai departe „războinică şi dedicată cauzei” în care crede.
Ulterior, liderul PSD Marian Vanghelie a declarat că a avut o discuţie cu deputatul Aura Vasile, iar aceasta a renunţat la a pleca din PSD la UNPR.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean citea, în ziua următoare, în plenul Camerei, o declaraţie prin care Aura Vasile anunţa că, începând din 19 decembrie, se declară membru UNPR şi va activa ca deputat al grupului progresist.

Mai apoi, Aura Vasile a relatat că i-a solicitat, telefonic, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, să nu citească în plen nota pe care o depusese luni la Biroul Permanent, prin care îşi anunţa demisia din PSD.

„Am rugat-o pe Roberta Anastase să nu citească în plen nota prin care anunţam că demisionez din grupul PSD, pentru că nu o mai fac. Regulamentar, anunţul trebuia să îl fac eu de la tribuna Camerei. Nu a dat curs solicitării mele, am văzut că Ioan Oltean a făcut anunţul. Aceasta este încă o încălcare a Regulamentului Camerei. De aceea am trimis astăzi o altă notă, am înregistrat-o la Biroul Permanent şi la cabinetul preşedintei Roberta Anastase, prin care anunţ că nu mai demisionez din PSD”, spunea Aura Vasile.

Vicepreşedintele UNPR Sorin Chivu cataloga gestul deputatului Aura Vasile, care s-a înscris în UNPR pentru a-şi da demisia în aceeaşi zim drept „un dezechilibru”, spunând că „fie a fost şantajată, fie supusă unor presiuni din partea PSD”.