Zi: 3 aprilie 2017

Alteţa Sa Regală, Principesa Maria, a petrecut o zi de poveste la un afterschool, în Ploieşti

Vezi jurnalul de știri pe Antena Play: http://goo.gl/QchGDs Alteţa sa regală, Principesa Maria a ajuns încărcată cu daruri la un afterschool al copiilor din familii nevoiaşe, din Ploieşti. Şi nu a plecat de acolo până când nu a împodobit cu ei bradul de Crăciun. Fiecare dintre cei mici a primit şi câte de un cadou., Stiri, Antena 1, 17-12-2016

Plimbări feerice cu sania, stropite cu ţuică fiartă, pe dealurile unde se refugiau Caragiale şi

Vezi jurnalul de știri pe Antena Play: http://goo.gl/QchGDs Este doar una dintre activităţile rupte din poveşti pe care le-au descoperit şapte tineri oraşul staţiune Sîngeorz-Băi. În încercarea de a revitaliza pitoreasca staţiune, autorităţile locale pun la dispoziţie plimbări de poveste cu sania, stropite cu ţuică fiartă şi asezonate cu brânză şi slănină proaspăt afumată., Stiri, Antena 1, 17-12-2016

Cel mai „înalt” patinoar artificial din lume

Vezi jurnalul de știri pe Antena Play: http://goo.gl/QchGDs Cel mai „înalt” patinoar artificial din lume a fost inaugurat la ultimul etaj al unui zgârie-nori din Moscova, care măsoară 354 de metri. Suprafaţa gheţii nu este prea mare dar senzaţia de a patina deasupra întregului oraş, iar uneori chiar deasupra norilor, este una de neuitat. Patinoarul este înconjurat de restaurante şi baruri unde vizitatorii îşi vor putea reface forţele după atâtea emoţii., Stiri, Antena 1, 17-12-2016

Horoscopul zilei, 17 decembrie 2016. Leu: Muncitor şi ambiţios

Vezi jurnalul de știri pe Antena Play: http://goo.gl/QchGDs Astăzi nativii săgetător debordează de energie. Însă şi berbecii au parte de un sfârşit de săptămâna reuşit. Au şansa să plece într-o călătorie care le va redă bună dispoziţie. Indicat ar fi să nu stea prea mult pe gânduri şi să se apuce de împachetat., Stiri, Antena 1, 17-12-2016

Un bloc din Bucureşti, de 11 etaje, a fost evacuat în această dimineaţă din cauza unui incendiu

Vezi jurnalul de știri pe Antena Play: http://goo.gl/QchGDs Interveţie contracronometru într-un complex rezidenţial din Bucureşti, în această dimineaţă. Un copil a fost intoxicat şi un bloc de 11 etaje a fost evacuat, după ce mai multe cabluri electrice au luat foc la etajul cinci. 50 de locatari au reuşit să coboare, iar alţi 30 au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a fi evacuaţi., Stiri, Antena 1, 17-12-2016

Vreau să ajut! Adina are doi ani şi trece prin chinuri nemărginite

Vezi jurnalul de știri pe Antena Play: http://goo.gl/QchGDs dina este o fetiţă superbă de doi ani care de două luni trece prin chinuri nemărginite. Durerile cumplite de burtă au trimis-o la medic. Vestea că are o tumoră la rinichiul stâng a venit că un trăznet pentru familia copilei. Operaţia era urgenţă şi părinţii au ales că Adina să o facă în afară ţării, unde şansele erau maxime. Tratamentul post operator l-au început tot acolo şi Adina mai are de făcut, în Turcia, 22 de cure de chimio şi radioterapie., Stiri, Antena 1, 17-12-2016

Horia Brenciu este adevăratul Carla’s Dreams

Vezi jurnalul de știri pe Antena Play: http://goo.gl/QchGDs Hiturile vor răsuna în această seară, pe scena X Factor, în cea de-a doua Gală Live. Se anunță o seminfinală cu multă muzică bună şi apariții spectaculoase., Stiri, Antena 1, 17-12-2016

Tâlharii din Botoşani au fost prinşi. Poliţiştii au rămas şocaţi: tinerii aveau pumnii zdrel

Vezi jurnalul de știri pe Antena Play: http://goo.gl/QchGDs După trei zile cu atacuri în serie şi teroare, tâlharii din Botoşani au fost prinşi. Sunt trei tineri prieteni din Dorohoi care îşi urmăreau victimele dintr-un taxi. Ţinteau femei singure, în vârstă, care scoteau bani de la bancomant. Le-au bătut până au fost aproape de a intra în comă., Stiri, Antena 1, 17-12-2016

Un control al autorităţilor într-o piaţă de lângă Bucureşti a declanşat o isterie generală

Vezi jurnalul de știri pe Antena Play: http://goo.gl/QchGDs În piaţa din localitatea Domneşti a fost forfotă mare astăzi. Nu pentru că s-au înghesuit cumpărătorii la tarabe să cumpere de carne de porc crescut la curte ci din cauza controalelor efectuate de către Direcţia Sanitar-Veterinară. Inspecţia nu s-a lăsat doar cu amenzi şi marfă confiscată ci şi cu un scandal de zile mari. Pentru a potoli producătorii puşi pe scandal a fost nevoie de intervenţia jandarmilor., Stiri, Antena 1, 17-12-2016

Cel mai mare porc din acest an din România trece de 600 de kilograme!

Vezi jurnalul de știri pe Antena Play: http://goo.gl/QchGDs E în gospodăria unui bărbat din Mehedinţi. Timp de doi ani, porcul de peste doi metri lungime a mâncat în fiecare zi cam trei tipuri de tărâţe, boabe, dar şi câteva pâini întregi. Animalul e mândria familiei, care niciodată, de când se ştie, n-a avut un aşa porc mare în ogradă., Stiri, Antena 1, 17-12-2016