RoMândria, din 23 mai, la Observator

Avem o Românie frumoasă, profundă, autentică. Şi suntem din ce în ce mai mulţi cei care începem să reapreciem ce este românesc, adevărat.
Avem acasă obiecte făcute de meşteri, de la oale şi ulcele, la linguri de lemn.
Căci România are o comoară care dăinuie şi în era vitezei şi a consumerismului. O comoară veşnic în tendinţe: tradiţia. Pentru că România autentică, din care vin tradiţiile noastre e atemporală, meşterii populari sunt ambasadorii noştri. Cu nenumărate îndeletniciri, de la sculptatul în lemn şi ţesut, până la ceramica dacică, artizanii asigură păstrarea
tehnicilor şi obiceiurilor tradiţionale, precum şi transmiterea
acestora din generaţie în generaţie. Tehnologia îi ajută pe unii dintre ei să treacă valorile româneşti peste oceane, iar pe alţii, modernitatea nu i-a atins şi riscă, o dată cu pieirea lor, să îngroape şi ultima fărâmă de autenticitate din zonele în care s-au născut.
Campania RoMândria „scotoceşte” prin zonele istorice ale ţării după ambasadorii tradiţiilor româneşti şi îi scoate „în lume”. De ce? Pentru că putem aduce „lumea” la noi., Stiri, Antena 1, 18-05-2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *