Preţul plătit pentru rămânerea Greciei în zona euro: Noi scăderi ale veniturilor


Premierul elen Lucas Papademos a declarat, într-o întâlnire cu lideri sindicali şi oameni de afaceri, că singura modalitate ca Grecia să rămână în zona euro şi să primească în continuare finanţare externă, evitând falimentul, este acceptarea unor reduceri mai mari de venituri, transmite Bloomberg.
„Trebuie să renunţăm la puţin pentru a nu pierde mult. Fără acest acord cu troica (FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană – n.r.) şi finanţarea ulterioară, Grecia riscă să intre în martie în insolvenţă”, a afirmat Papademos.

Reprezentanţii FMI, CE şi BCE vor merge la Atena la jumătatea lunii ianuarie pentru discuţii privind al doilea acord de finanţare externă, de 130 miliarde euro, convenit de principiu la summit-ul UE din octombrie.
Discuţiile cu oficialii internaţionali se vor concentra pe un plan economic credibil pentru perioada 2012-2015, notează Bloomberg.

Numit la începutul lunii noiembrie la conducere unui guvern interimar cu misiunea de a obţine un nou acord de finanţare externă, Papademos încearcă să încheie de urgenţă un acord cu deţinătorii privaţi de obligaţiuni, în principal bănci şi companii de asigurări, pentru a-şi asigura sprijinul statelor din zona euro, care sunt reticente să ofere noi împrumuturi Atenei dacă sectorul privat nu îşi asumă o contribuţie la costurile salvării Greciei de la faliment.

Acordul de 130 miliarde euro convenit de principiu în octombrie ar trebui să se deruleze în continuarea programului actual, de 110 miliarde euro, care se derulează din mai 2010 şi se apropie de sfârşit.

Statul elen are pe 20 martie prima scadenţă semnificativă din acest an, când vor ajunge la maturitate obligaţiuni de 14,4 miliarde euro.

Papademos a convocat o şedinţă de guvern pentru ora 15:30, urmând să discute un nou pachet de măsuri de austeritate, care cuprinde în principal „deschiderea” unor profesii, precum taximetria, şi adoptarea de reglementări care să urgenteze recuperarea taxelor neplătite.

După doi ani de tăieri salariale în sectorul public şi creşteri de taxe, deficitul bugetar al Greciei este estimat la circa 9% din PIB pentru 2011, în scădere de la 10,6% din PIB în anul anterior. Potrivit estimărilor FMI, economia elenă ar fi trebuit să se contracte anul trecut cu 6%.