Partidul Socialiştilor Europeni: Somăm Guvernul român să organizeze cât mai repede alegeri libere şi corecte!


Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Serghei Stanişev, cere Guvernului român respectarea standardelor democratice. Mai mult, politicianul „somează” autorităţile din România să respecte sistemul care permite organizarea unor alegeri libere şi corecte cu cea mai apropiată ocazie.

„În calitate de lider al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), cer Guvernului român să respecte standardele democratice de bază şi îi somez pe guvernanţi să respecte sistemul care permite organizarea unor alegeri libere şi corecte cu cea mai apropiată ocazie”, se arată într-o declaraţie a noului preşedinte al Partidului Socialist European, Serghei Stanişev, remisă Mediafax.

În semn de solidaritate cu Partidul Social Democrat şi „cu miile de români curajoşi care au protestat în stradă”, PES doreşte să îşi exprime dezaprobarea faţă de „continua eroziune a standardelor democratice provocate de Guvernul PDL”.

Potrivit liderului socialiştilor europeni, „protestele au fost stârnite de revolta legitimă împotriva privatizării sistemului român de sănătate, dar acum manifestaţiile vizează într-o măsură egală atât sănătatea naţiunii, cât şi sistemul de sănătate”.

„România a fost victima unei distrugeri graduale şi sistematice a instituţiilor şi mecanismelor democratice, într-o manieră izbitor de similară cu cea a Ungariei. Preşedintele Traian Băsescu nu şi-a respectat jurământul constituţional de păstrare a neutralităţii politice. Guvernul urmează într-un mod timid încercările sale de a oprima balansul democratic”, susţine Stanişev.