Si la munte, parca niciodata nu a fost atat de rau. Din catunele ingropate in nameti, batranii nu mai ies pana la primavara, pentru ca nu-si pot face drum prin troiene.

Iar copiii care stau in sate risipite prin vai sunt nevoiti sa strabata kilometri intregi peste creste, sau prin paduri inghetate, ca sa ajunga la scoala.

Am insotit un grup din Poiana Marului, Brasov, pana acasa si abia am tinut pasul cu ei, prin viscol, la -12 grade.

Asa e vremea de o saptamana la Poiana Marului. Dar acesti copii n-au lipsit nici macar o zi de la cursuri. Sunt premianti la scoala si premianti in afara ei.

Au drum greu ca sa ajunga de la scoala din centrul comunei, acasa: mai intai cu microbuzul, pana se termina casele, apoi pe jos, numai urcus abrupt. Strabat doua dealuri, o padure si o valcea, pana sa ajunga sa vada, in departare, fumul de la soba casei lor.

Sunt portiuni in care copiii se afunda in zapada pana la brau, dar nu se plang. Asa fac ierni de-a randul, de cand erau in clasa I.

Sunt cinci frati, pentru care pragul casei este cu adevarat un liman. Toti invata bine, dar nu toti au manusi si nici haine groase ori alimente, cum le-ar trebui. Parintii ii indeamna sa se tina de carte: e singura avere cu care vor pleca, mai tarziu, in viata.

Scoala lor e dintre putinele ramase deschise, in zonele vitregite de vreme. In toata tara, aproape 400 de unitati de invatamant au fost inchise, cele mai multe in Buzau, Alba, Botosani si Suceava.

Tot mai greu le e si batranilor din satele izolate de munte. Abia mai razbat pana la grajdurile de vite sau la cotetele cu pasari, ca sa le dea o bruma de mincare. Iar mai departe nu cuteaza, pe asa o vreme.