Bucureşti: Patru bărbaţi mascaţi au spart un magazin, doi au fost deja prinşi


Patru bărbaţi mascaţi au spart miercuri seară un magazin de cartier din Capitală. Aceştia au forţat uşa magazinului şi au furat un raft metalic cu ţigări. Folosindu-se de imaginile camerelor de supraveghere, autorităţile au reuşit să-i identifice pe hoţi şi au şi o adresă pentru unul dintre ei.

Poliţiştii i-au găsit pe hoţi acasă la unul dintre membrii grupării. Doi dintre ei au fost prinşi, în timp ce ceilalţi au reuşit să fugă. Gruparea este cunoscută pentru diverse infracţiuni de furt calificat în sectorul 3 din Capitală. Ceilalţi doi suspecţi sunt căutaţi în continuare de poliţişti.