Autor: stirinoutati

Incendiu de pădure în Munţii Rodnei

Un incendiu de pădure a izbucnit, miercuri, în judeţul Maramureş, în Munţii Rodnei, focul cuprinzând circa zece hectare de pădure de foioase, conifere şi plantaţie aflate în ocoalele silvice Borşa, Dragomireşti şi Săcel, informează Mediafax. Potrivit şefului Ocolului Silvic Romuli…

S-au întocmit patru dosare penale legate de infracţiuni legate de referendum

Patru dosare penale care au în vedere infracţiuni privind împiedicarea dreptului de vot sau promisiunea de oferire de bani pentru vot au fost întocmite până în prezent, a declarat, miercuri, ministrul Administraţiei şi Internelor (MAI), Ioan Rus. „Până în acest…

Ponta in vizita la vila de lux renovată din banii statului special pentru Traian Băsescu

Premierul Victor Ponta a făcut o o vizită inopinată, miercuri, la Vila Dante, aflată la doar 200 de metri de Vila Lac 3, actuala reşedinţă a preşedintelui Traian Băsescu. Împreună cu mai mulţi jurnalişti acreditaţi la Palatul Victoria, Ponta a…

Martinovic vrea sa ramana EROUL stelistilor! Ce spune despre TRANSFERUL la Partizan Belgrad:

Novak Martinovic a tinut sa clarifice situatia sa, dupa informatiile aparute in presa din Sebia. Sarbii au anuntat ieri ca Martinovic e aproape de un transfer la Partizan Belgrad, insa eroul fanilor din meciul Petrolul deziminte plecarea de la Steaua.…

Cum arata PES 2013! Vezi minute bune din joc in varianta DEMO! E chiar mai bine facut decat ti-ai putea imagina! VIDEO

Astazi s-a lansat varinta DEMO al celui mai asteptat joc din vara asta, PES 2013. E jocul care va revolutiona simulatoarele sportive. Messi si Ronaldo sunt identici cu realitatea, nici Xavi nu sta rau! PES 2013 e cel mai tare…

Canicula in urmatoarele doua zile. Temperaturi maxime între 27 şi 39 de grade. Cum va fi vremea joi şi vineri

Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, caniculară după-amiaza în Muntenia, estul Olteniei, local în Moldova şi Dobrogea şi izolat în Transilvania, zone unde disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în jumătatea de…

Pierdere IMPORTANTĂ pentru Steaua. Pleacă UN SIMBOL

Steaua este foarte aproape de a pierde un jucător emblematic al ultimilor ani, foarte iubit de suporteri. Novak Martinovic are o ofertă de la Partizan Belgrad, iar transferul pare ca iminent. Novak Martinovic, care a mai jucat la BSK, OFC…

Oltean explică DE CE boicotează PDL referendumul

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, afirmă că formaţiunea boicotează referendumul de duminică nu pentru că vrea să asigure un scaun pentru preşedintele Traian Băsescu, şi pentru existenţa democraţiei şi a instituţiilor democratice în statul de drept, scrie Realitatea.Net. „PDL a…

Cezi ce loc de munca avea in tinerete Fondatorul Amazon, Jeff Bezos

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, n-a trait mereu in puf. In adolescenta a fost angajat la McDonald’s, pentru ca avea nevoie de o slujba de vara, iar tatal sau, Mike, lucra in cadrul aceluiasi lant de restaurante, scrie BusinessInsider. Informatia a…

Alessandra Stoicescu a ajuns director executiv la Intact

Alessandra Stoicescu a fost numita in functia de director executiv al Intact Media Grup. Din aceasta pozitie ea va reprezenta interesele grupului si va coordona evenimentele si proiectele speciale intr-un mod unitar. In paralel, Alessandra se va ocupa de proiectele…