Antonescu: Conform Constituţiei, NU Băsescu măreşte sau nu salariile


Preşedintele Traian Băsescu s-a adresat miercuri Parlamentului. Acesta a declarat că puterea are datoria de a găsi soluţii ca, în jurul datei de 1 iunie, să fie „reîntregite” salariile bugetarilor, scrie Antena3.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, în conformitate cu prevederile constituţionale, şeful statului, Traian Băsescu, nu este cel care măreşte sau nu salariile bugetarilor.

Crin Antonescu a refuzat să comenteze afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu în acest sens, considerându-le fără acoperire. „Nu preşedintele, conform Constituţiei, măreşte sau nu salariile. Refuz să comentez aceste vorbe care nu au acoperire constituţională”, a spus Antonescu.

Totodată, copreşedintele USL l-a numit pe Traian Băsescu „tătuc”.

„Avem încă o dată conturat foarte clar un plan politic, un Guvern condus de un şef al serviciilor secrete, un Parlament deja perfect comparabil cu Marea Adunare Naţională şi un tătuc care şi la această oră povesteşte cum ar fi, ce ar trebui, cât ar trebui să fie salariile, cum e bine când conduc ei”, a spus Antonescu.